Etapele de achizitionare a unei francize Realpro
Din 15.01.2009, Realpro isi mareste reteaua de francizati cu inca 2 birouri: Realpro Doru Pufulete in Craiova si Realpro Cristian Cioara in Bucuresti. Pentru a investi intr-o franciza Realpro, trebuie urmati mai multi pasi. "Sumele si conditiile de mai jos sunt promotionale si sunt valabile pana la 31 Ianuarie 2009. Taxa promotionala de intrare in franciza este de 1500 euro plus TVA. Bugetul de cheltuieli cu franciza pe primul an de activitate este de 4740 Euro plus TVA (incluzand taxa de intrare plus redeventele pe primele 12 luni de activitate). Practic intreaga investitie poate fi amortizata din 3-4 vanzari de locuinte", declara Sorin Udrea, Director Marketing, Realpro pentru Observatorul Francizei Romania.
Primul pas: se semneaza un contract de franciza la Ramnicu Valcea si in termen de 7 zile de la semnarea contractului se achitata contravaloarea taxei de franciza de 1500 Euro plus TVA (include Kitul de afacere cu toate materialele de marketing, cursurile de licentiere de 90 de zile, plus un call center gratuit oferit promotional). Pasul 2: In termen de 10 zile de la efectuarea platii francizatul primeste kitul de afacere personalizat. Pasul 3: In perioada primelor 90 de zile nu aveti costuri lunare, deoarece veti parcurge cele 2 cursuri de licentiere imobiliara Realpro - Fundamentele imobiliare si Practica imobiliara incluse in taxa de franciza.
Pasul 4: Dupa absolvirea cursurilor de licentiere (90 de zile de la contractul de franciza) biroul "Realpro Nume Francizat" va deveni activ. Din acest moment veti putea semna contracte si vinde proprietati, parcurgand in acelasi timp programul de training si mentoring imobiliar de 12 saptamani. Tot da la acest moment veti incepe sa platiti redeventa lunara promotionala de 150 de euro si 6% din incasari timp de 6 luni. Dupa 6 luni de functionare a biroului incepeti sa platiti redeventa lunara standard de 300 de euro.
Dupa finalizarea programului practic de 12 saptamani pentru lansarea afacerii, pe toata perioada contractului beneficiati de toate instrumentele si de suport permanent pentru utilizarea lor, precum si de servicii de training si mentoring si de o conferinta unu-la-unu cu mentorul dumenavoastra, la fiecare doua saptamani.
Cursurile de licentiere si toate conferintele de training cu mentorul Realpro se realizeaza prin conferinte video online - ca si cand ne-am afla fata in fata si la acelasi PC. Pentru toate cursurile si seminariile aveti la dispozitie si manuale si materiale vizuale tiparite. Seminariile video si testele se vor parcurge tot pe internet prin e-learning.
Contractul de franciza Realpro are o clauza de Limitare a concurentei in cadrul retelei Realpro. Ea prevede ca numarul de francize active la un moment dat intr-o zona nu poate depasi o franciza la 10.000 de locuitori. Sa zicem ca discutam despre orasul Ramnicu Valcea care are o populatie de 118 mii de locuitori: asta inseamna ca noi putem acorda maxim 11 francize pentru Ramnicu Valcea. Prin comparatie, singura retea concurenta de francize imobiliare care prevede o astfel de clauza ofera o exclusivitate pe o raza de 400 de m in jurul unui birou francizat - aceasta ar insemna in jur de 170 de birouri francizate pentru orasul Ramnicu Vlacea... Deci de peste 10 ori mai multe birouri decat noi.
Compania Realpro a fost infiintata in anul 2002, in Ramnicu Valcea. In 2003 Realpro a devenit prima companie imobiliara din Valcea iar in 2004 ne situam deja in primele 20 de companii imobiliare din Romania din punct de vedere al cifrei de afaceri. In anul 2006 Realpro a lansat Sistemului Nord American de Vanzare Garantata de Case cu scopul de a schimba modul in care functionau serviciile imobiliare in Romania. Pentru implementarea si verificarea pe piata romaneasca, Sistemul Realpro a functionat initial ca proiect pilot numai in Ramnicu Valcea, unde am deschis mai multe birouri proprii cu statut independent.
In aprilie 2008 am deschis un birou francizat pilot pentru Bucuresti si din septembrie 2008 am inceput dezvoltarea retelei de franciza in Romania. De la demararea la 15 ianuarie 2009 a primei francize Realpro in Ramnicu Valcea, Realpro renunta la operarea de birouri imobiliare proprii, concentrandu-se exclusiv pe dezvoltarea si deservirea retelei de francize.
In prezent, Realpro are 4 birouri francizate in Bucuresti (2 birouri), Craiova si Ramnicu Valcea. Obiectivul Retelei Realpro este deschiderea pana la sfarsitul anului 2009 a 50 de birouri francizate in Romania.
Cititi mai multe articole din arhiva SMARTestate








