Cum a apărut furtunul din PVC și care sunt avantajele lui

Toată lumea știe ce este un furtun și de aceea articolul nostru poate părea redundant însă suntem convinși că există încă lucruri interesante despre furtunuri pe care puțini le cunosc și care se pot dovedi utile data viitoare când vei avea nevoie de un furtun.

Incepem cu un scurt istoric al furtunului. Primele consemnări ale utilizării furtunurilor datează din secolul IV î. H. când grecii antici le foloseau la stingerea incendiilor. Așadar, se pare că primul furtun menționat vreodată este furtunul de pompieri. Desigur că în afară de scop, furtunul antic nu avea mare lucru în comun cu furtunurile moderne. Grecii foloseau intestinele de vită pe care le lăsau atașate de stomacul bovinei. La nevoie, stomacul era umplut cu apă și prin compresia acestuia apa era forțată să treacă prin intestine. În anul 1600 olandezii au avut ideea de a coase bucăți de piele pentru a obține furtunuri iar în următorii 300 de ani, furtunurile au trecut prin nenumărate schimbări ce aveau ca scop obținerea unui mijloc sigur și rapid de a transporta apa. Însă până la apariția cauciucului toate materiile prime utilizate s-au dovedit ineficiente căci fie erau permeabile (panza sau bumbacul de exemplu), fie furtunurile nu erau etanșe – a se vedea furtunurile din piele cusută și din care apa scăpa pe la cusături.

În anul 1870 intră în scenă furtunul din cauciuc. Precizăm că la această dată se cunoștea deja existența PVC-ului, un material descoperit accidental în 1835 de către Henri Regnault, un chimist francez care a remarca că lăsată în soare clorura de vinil se solidifică. Din păcate Regnault nu a reuși să găsească întrebuințări pentru acest material și cauciucul a continuat să fie folosit la fabricarea de furtunuri până când Waldo Semon, angajat al companiei americane BF Goodrich, a avut ideea de a folosi PVC ca material hidroizolant. Acest lucru se întâmpla în anul 1920 însă cererea de PVC și diversificarea utilizării acestui material a explodat abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe de o parte din cauza prețului ridicat al cauciucului și pe de altă datorită nevoii uriașe de materiale hidroizolante.

Avantajele furtunului din PVC

Cum credem că ai dedus deja, primul mare avantaj al furtunului din PVC este costul. Să nu uităm că prețul cauciucului este cel care a propulsat PVC-ul ca alternativă în mai toate industriile. Însă nu doar prețul este cel care a făcut ca PVC-ul să fie folosit la scară largă, peste tot în lume. Un alt avantaj al PVC-ului este greutatea sa, mult mai mică decât cea a cauciucului.

Când vine vorba de furtunuri, greutatea este un factor foarte important. Un furtun greu este dificil de manevrat și utilizat. Să luăm ca exemplu furtunul de grădină. Închipuie-ți că trebuie să uzi straturile de flori cu un furtun la a cărui greutate se va adăuga și greutatea apei pe care acesta o transportă. Pe lângă faptul că vei obosi foarte repede, îți va fi și greu să-l manevrezi. Același lucru se întâmplă și în cazul furtunului de pompieri unde volumul de apă transportat este și mai mare. Iar dacă ne gândim la furtunurile de evacuare care sunt folosite nu doar la evacuarea apei ci și, printre altele, a noroiului, gunoiului de grajd sau a cerealelor, realizăm cât este de important ca furtunul să cântărească puțin.

Rezistența la factorii de mediu este un alt avantaj al furtunului din PVC. Furtunurile din PVC ca cele pe care le poți găsi pe site-ul Efurtun, sunt concepute să reziste atât la temperaturi negative, cât și la temperaturi pozitive ridicate. Furtunurile uzuale așa cum este furtunul de grădină nu va rezista la temperaturi negative foarte scăzute însă nici nu este un furtun conceput în acest sens. Pe de altă parte, același furtun este capabil să suporte temperaturi pozitive de până la 65 de grade Celsius fără a se deforma sau a se sparge, aspect extrem de util pe timpul verii. La fel de rezistent este și la acțiunea razelor UV.

Și pentru că vorbim despre robustețea furtunului din PVC, îți mai spunem că este extrem de rezistent la șocuri mecanice, la abraziune, nu corodează și nu mucegăiește. De aceea furtunurile din PVC se folosesc și în domenii ca industria alimentară, industria chimică sau în medicină și farmaceutică.

Există foarte multe tipuri de furtunuri din PVC cu nenumărate aplicații în aproape orice domeniu iar dacă ești curios, aici poți citi mai multe despre ele. Este important însă să reții că, cu un minim de atenție, un furtun din PVC poate avea o durată de viață foarte mare, este foarte flexibil și foarte rezistent și în același timp reprezintă un cost neglijabil.

Sursa foto: pexels.com