SII România se extinde – birou regional în Timișoara, după ce a deschis unul și în Iași
SII România, companie multinațională specializată în servicii și soluții IT, anunță deschiderea celui de-al doilea birou regional, în Timișoara, după succesul înregistrat cu deschiderea primului birou în Iași. Această extindere este parte a strategiei de dezvoltare teritorială și subliniază angajamentul companiei de a oferi servicii de înaltă calitate și soluții personalizate clienților din întreaga țară.
În conformitate cu strategia de extindere teritorială și planul de creștere asumat, SII România a deschis, la finalul lunii ianuarie, cel de-al doilea birou regional, în Timișoara, unul dintre polii economici și culturali ai regiunii de vest a României. Biroul este situat în zona centrală, în imediata proximitate a Iulius Mall și pune la dispoziția echipelor SII România toate facilitățile și dotările tehnice de interes, servicii de suport, precum și posibilitatea de extindere în acord cu obiectivele de dezvoltare ale companiei pe termen scurt și mediu.
„Deschiderea biroului în Timișoara reprezintă un pas important în strategia de creștere și extindere a companiei. Suntem mândri să ne consolidăm prezența în regiunea de vest a României și să fim mai aproape de clienții și echipele noastre, oferindu-le servicii IT și suport de înaltă calitate”, declară reprezentanții companiei.
În alegerea noii locații s-au luat în considerare atât proiectele în derulare, cât și potențialul comercial al regiunii, fondul de talente și feedback-ul angajaților locali. În plus, această mișcare strategică demonstrează planurile ambițioase de expansiune și dezvoltare pe piața românească, consolidând poziția companiei ca partener de încredere pentru clienții din întreaga țară. Implementarea unei strategii de recrutare adaptate business-ului SII România, dar și specificului local, într-o nouă zonă de activitate, este esențială pentru a asigura continuarea dezvoltării companiei în regiunea Timișoara.
„Obiectivul nostru este să oferim soluții de calitate, flexibile, în proximitatea partenerilor noștri, pentru a răspunde dinamicii pieței și nevoilor specifice ale mediului de afaceri local. Ne bazăm în acest sens pe nivelul înalt de expertiză în domenii de activitate cheie în dezvoltarea regiunii de vest”, afirmă reprezentanții companiei.
Extinderea teritorială la nivel național reprezintă o etapă esențială pentru continuarea dezvoltării SII România și consolidarea centrului său de livrare distribuită (DDC) ce deservește atât clienți naționali, cât și internaționali. Acesta se bazează pe echipe repartizate la nivel național, ceea ce permite accesul rapid la o gamă extinsă de tehnologii, competențe și resurse.
Pentru a-și întări prezența la nivel regional, SII România mizează și pe dezvoltarea unor parteneriate puternice cu instituțiile de învățământ și camerele de comerț din Timișoara.
SII România, în continuă expansiune la nivel național
Deschiderea noului birou vine pe fondul succesului înregistrat de prima locație regională, deschisă în iunie 2023 la Iași, unde activează o echipă de peste 50 de ingineri software. Următoarea locație vizată pentru deschiderea unui nou birou este Cluj.
SII România este membră a SII Group, o companie multinațională de top din domeniul tehnologiei. Cu sediul central în București, SII România furnizează servicii de dezvoltare software și IT outsourcing, având peste 650 de angajați cu expertiză în mai mult de 40 de tehnologii. Compania oferă servicii de dezvoltare software pentru o gamă largă de industrii, inclusiv IT, Telecomunicații, Banking & Finanțe, Asigurări, Energie, Industrie, Agricultură și Automotive. SII România este certificată Great Place To Work.